Taberele Speranța

Ce trebuie să știți despre taberele de vară
Speranță pentru Viitor?


Caracterul principal al Taberelor Creștine organizate de noi(SPV) este unul de Evanghelizare, dar în același timp pentru cei mântuiți este o oportunitate pentru mărturisire și maturizare spirituală, ei având posibilitatea să invite prieteni sau colegi nemântuiți, este o lucrare extraordinară prin care ai șansa să aduci un prieten(ă) la tabără iar acesta să fie mântuit aici și prin el(ea) în timp chiar și familia lui să îl cunoască pe domnul Isus ca Mântuitor(acest lucru s-a întâmplat de nenumărate ori în trecut).


În cadrul săptămânilor de Creștere Spirituală, cei mântuiți au posibilitatea să vină în tabără, pentru a se apropia mai mult de Domnul şi Mântuitorul lor, pentru a cunoaște voia sau planul lui Dumnezeu pentru viaţa lor.




Pe lângă aceste programe de Evanghelizare şi Creștere Spirituală, tabăra oferă o gamă variată de activități specifice taberelor creștine : socializarea și cunoașterea altor tineri din alte colțuri ale țării sau din străinătate, închinare prin cântare și rugăciune, concursuri biblice, competiții sportive, drumeție sau vizită la Muzeul Satului, jocuri  și multe alte activități interesante și distractive.


Tabăra este situată la 5 km de centrul orașul Sighetu Marmației, iar prin așezarea ei tabăra oferă izolare față de lumea agitată, zgomotoasă și poluată, dealul pe care este amplasată tabăra este departe de orice sursă de tulburare și te așează în mijlocul naturii unde poți admira deplina frumusețe a creației lui Dumnezeu.

Desfășurarea întregului program se face într-un cadru creștin organizat după un program bine stabilit și un regulament menit să evite orice probleme, acestea au menirea să ofere participanților un timp binecuvântat de Dumnezeu total diferit față de rutina și activitățile(calculator, școală, prieteni, blocuri, etc.) zilnice de acasă.

Condițiile oferite de tabără:
Taberele organizate de SPV sunt tabere de munte(aventură în natură nu confort la hotel) așa că și condițiile sunt ca atare, nu vrem să vă faceți o imagine greșită și să vă înșelăm așteptările, dar nici nu vrem să vă descurajăm.
Cazarea se va face în  cabane(lemn și cărămidă)unde se doarme pe paturi cu saltele de burete(din cauza normelor DPSV nu putem oferi pături, perne sau cearceafuri), capacitatea lor fiind de aproximativ 15-20 participanți/cameră, oferind 140 de locuri pentru fete și 110 locuri pentru băieți, deci un total de 250 participanți pe săptămână.



Deoarece suntem într-o zonă de munte marea problemă pe care o avem este apa care vine doar din câteva izvoare pe care le captăm în două bazine uriașe, avem astfel apă suficientă pentru consumul zilnic, iar dacă vara este secetoasă trebuie să economisim ca să ne ajungă pentru toate seriile de tabără. Din această cauză nu avem tot timpul apă destulă pentru a oferi dușuri zilnice și nici nu avem posibilitatea să încălzim apa pentru a oferi dușuri la 250 de participanți zilnic, totuși există un program de duș pentru care încălzim apa într-un bazin mare de aproximativ 2000 de litri(apa este călduță) și se poate face cel puțin un duș pe săptămână.


 La capitolul alimentație beneficiem de o sală de mese și o terasă ce oferă loc la masă pentru 280 de persoane, mâncarea se servește conform cerințelor sanitar veterinare,  ea este gătită bine de o bucătăreasă cu experiență. Se vor asigura trei mese pe zi(marți miercuri și joi)prima masă fiind Luni ora 16.30, iar  ultima masă servită în tabără este Vineri dimineața ora 9.00(mic dejun).


Cazarea şi masa sunt gratuite!

Programul și regulamentul:
Fiecare serie sau săptămână de tabăra începe Luni la ora 13.30 (vă rugăm pe această cale pentru o bună organizare ca până la această oră -13.30- să ajungeţi în Sighet ) şi se  încheie Vineri la ora 12.30. La Sighet se poate ajunge fie cu trenul sau cu diverse microbuze sau autobuze, verificați la autogările și gările locale pentru a programa totul bine astfel încât sosirea și plecarea din tabără să se facă spre o cât mai bună organizare a taberei. Din experiența trecută am observată că uneori este mai ieftin dacă se închiriază un autocar sau microbuz pentru toată săptămâna, ele putând fi parcate și lăsate în tabără.


                Schița de bază a programului zilnic
LUNI
13.30-14.00         Sosirea în tabără - Înscrierea la Secretariatul taberei
14.00-15.00         Cazarea în cabane
15.00-16.30         Timp de Odihnă
16.30-17.30         Prima Masă servită în tabără
18.30-20.00       Festivitatea de Deschidere a taberei, cunoaștere grupuri lideri, program, regulament etc.
20.00-21.00         Formarea Grupelor de rugăciune, Timp de părtășie cu grupa de rugăciune
21.30-22.00         Pregătire pentru stingere
22.30                     Stingerea

MARȚI - MIERCURI - JOI               
7.30        TIMP DE RUGĂCIUNE LIDERI
8.00        DEŞTEPTAREA, ÎNVIORARE, CURĂŢENIE, SPĂLARE, ECHIPARE
8.30        TIMP DEVOTIONAL PE GRUPE
9.00        MICUL DEJUN
10.15     LECȚIA BIBLICĂ ȘI JOCURI ORGANIZATE
12.00     CÂNTĂRI NOI
12.30     TIMP LIBER        

13.30     MASA DE PRÂNZ
15.30     TIMP LIBER—JOCURI
17.30     SUPLIMENT
17.35     ACTIVITĂŢI LIBERE-TIMP LIBER
18.00     CÂNTĂRI ŞI PREDICĂ

19.30     CINA
20.00     SPALARE, ECHIPARE
20.30     PĂRTĂȘIA DE SEARĂ (CÂNTĂRI, MĂRTURII, MESAJ SCURT, FILM SAU SCENETE, PROGRAM PREGĂTIT DE PARTICIPANȚI) PROGRAMUL SE POATE LUNGI ÎN FUNCȚIE DE ATMOSFERA CREATĂ
22.00     PREGĂTIREA DE STINGERE
22.15     TIMP DEVOTIONAL PE CABANE
22.30     STINGEREA

VINERI
8.30-9.00              Deșteptarea, Spălare, Echipare
9.00-9.30              Timp Devoțional pe grupe
9.30-10.00           Micul Dejun
10.00-11.00         Curățenie Cabane, Împachetarea Bagajelor, Eliberarea Cabanelor
11.00-12.30         Festivitatea de Închidere a taberei
                În funcție de anumite situaţii pot să apară mici modificări

Important - Ce să aduceți la tabără? Fiecare participant la tabără trebuie să aducă

- Adeverinţă Medicală care să ateste ca este Clinic Sănătos pentru tabără (de la medicul de familie).
- Două pături sau sac de dormit + pernă (dacă aveți nevoie).
- Haine pentru munte, prosop, periuţă, pastă de dinţi, săpun,
- Biblie(dacă aveți) + Pix + Carnețel, Jocuri frumoase de grup(nu jocuri electronice sau de noroc)
Ce să NU aduceți la tabără!
- Lucruri de valoare, bani, aparatură electronică, obiecte - lucruri periculoase sau dăunătoare
           
Regulamentul Taberei Creștine Speranță pentru Viitor
- Regulamentul este valabil pentru participanți dar şi pentru lideri și trebuie comunicat  înainte de venirea la tabără, J cine crede că nu se poate conforma acestor reguli mai bine renunță L.
1. Tuturor participanților la tabără li se cere să poarte o îmbrăcăminte modestă, decentă specifică creștinilor. Îmbrăcămintea purtată nu trebuie fie provocatoare sau ispititoare.
2. Relațiile dintre persoanele de sex opus sunt permise dar se interzic legăturile fizice apropiate: atingerile, plimbatul de mână, sărutul, mângâierile etc.. Nu sunt permise întâlnirile în locuri retrase.
3. Aparatura electronică de orice fel (mp3 playere, jocuri electronice, laptopuri, console etc.) nu sunt necesare şi nu se vor folosi în tabără, deci nu le aduceți cu voi.
4. Cerem participanților un comportament şi un limbaj adecvat unei tabere creștine, adică o conduită cuviincioasă. Nu vom tolera indisciplina, obrăznicia, limbajul urât (înjurăturile), bătăile, conflictele. De asemenea drogurile, alcoolul și țigările sau alte elemente dăunătoare nu sunt permise în tabără.
5. Tabăra are un program prestabilit pe care noi îl urmăm; cerinţa noastră este ca toţi cei care participă să se conformeze acestui program.
6. Pe toată durata taberei părăsirea perimetrului (proprietăţii) taberei este interzisă. Părăsirea taberei se poate face numai cu permisiunea primită de la conducerea taberei.
7. Nu faceți risipă de mâncare sau apă, nu consumați mâncare în cabane, nu comandați mâncare din oraș masa se servește doar în sala de mese. Mare Atenție cu apa, vă rugăm nu faceți risipă.
8. Cățăratul şi culesul fructelor din  pomii de pe perimetrul şi din grădinile vecine taberei nu este permis.
9. Păstrarea curățeniei și a bunurilor taberei este importantă. Trebuie ținut cont că în această tabără urmează să vină și alți participanți, cei ce distrug vor plăti din buzunarul lor.
10. Ascultarea de liderii taberei este una din cerințele cele mai importante pentru bunul mers al taberei.

***La aceste reguli se mai pot adăuga altele în funcție de situațiile apărute.










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează!! Exprim-o civilizat.